11 elevi ai Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” (Mara Gabriela Belcin, Cristina Maria Miron, Filip-Ioan Ceară, Dragoş Poșerba, Bogdan-Costin Vlad, Ana-Gabriela Constantinescu, Mihaela Catană, Mihnea-Ștefan Georgescu, Rareş Gurzu, Răzvan-Petru Efrim, Vlad-Andrei Dogaru), coordonaţi de profesorii Gabriela Constantinescu, Cristina Zaharia şi Cătălin Zîrnă au participat, în perioada 10 – 12 mai, la Iași, la ediția aniversară, a 30-a, a Congresului internaţional „MATh.en.JEANS”. Organizat de Facultatea de Matematică a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean şi Societatea de Ştiinţe Matematice, Congresul „MATh.en.JEANS” a reunit peste 400 de elevi, cercetători și profesori din opt țări (România, Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda și Republica Moldova). De-a lungul a două zile, tinerii cercetători aspiranți, ambasadori ai celor opt țări europene, au prezentat rezultatele lucrărilor lor, comunicând dorința de a trăi matematica diferit.
MATH.en.JEANS are ca obiectiv realizarea unor parteneriate între matematicieni şi grupuri de elevi, precum şi între grupuri de elevi din diferite țări, pentru a pune elevii într-un context de cercetare ştiințifică şi a le da, astfel, o altă perspectivă asupra matematicii.
Asociația MATH.en.JEANS (MEJ) promovează și coordonează ateliere de cercetare în școli, construite pe principiul corespondenţei între elevii dintr-un liceu din Franţa şi unul dintr-o altă ţară europeană, care discută și împărtășesc idei în legătură cu teme de cercetare din domeniul matematicii, folosind limba franceză sau engleză ca limbă de lucru. Din anul 2016, elevii și profesorii din CNMB şi Lycée „Pierre Paul Riquet” din Saint Orens, Franţa, lucrează în paralel pentru a rezolva subiecte de matematică printr-o abordare științifică autentică.