Conecteaza-te cu noi

Societate

11 nave militare românești și 2 elicoptere Puma monitorizează zilnic Marea Neagră și gurile Dunării

Published

on

Spațiul naval (maritim și fluvial) al țării noastre este monitorizat, permanent, de navele militare și de structuri specializate ale Forțelor Navale Române, în colaborare cu alte instituții care fac parte din sistemul de Apărare, ordine publică și siguranță națională. După atacarea Ucrainei de către Federația Rusă și declanșarea războiului la granițele României, conducerea Statului Major al Forțelor Navale a dispus măsuri suplimentare de întărire a vigilenței și de supraveghere a zonei maritime și fluviale din responsabilitatea Forțelor Navale Române.

După începerea agresiunii armate a Rusiei în Ucraina, la data de 24 februarie, 11 nave militare românești și două elicoptere Puma Naval desfășoară, zilnic, prin rotație, misiuni de cercetare, pe mare și la gurile Dunării, într-un spațiu maritim de aproximativ 30 000 km², pentru a asigura securitatea granițelor maritime ale țării noastre, în zona mării teritoriale a României, precum și pentru a asigura siguranța desfășurării activităților economice în zona platformelor petroliere și a infrastructurii critice din Zona Contiguă și Zona Economică Exclusivă a țării noastre în Marea Neagră.

În conformitate cu prevederile Convenției Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării, atât în Zona Contiguă, cât și în Zona Economică Exclusivă a României, toate celelalte state beneficiază, în condițiile prevăzute de dispozițiile pertinente ale Convenției, inclusiv pentru navele lor militare, de libertatea de navigație, precum și de alte libertăți legate de utilizarea mării în scopuri licite.

***

Conform legislației în vigoare, fâșia de mare adiacentă țărmului ori, după caz, apelor maritime interioare, având lățimea de 12 mile marine (22,224 km), măsurată de la liniile de bază ale uscatului, inclusiv solul, subsolul si spațiul aerian de deasupra acestei fâșii, fac parte din teritoriul României, fiind denumită „marea teritorială”. În acest spațiu, România își exercită suveranitatea, în conformitate cu legislația sa internă, cu prevederile convențiilor internaționale la care este parte, ținând seama de principiile și normele dreptului internațional.

Zona contiguă a României este fâșia de mare adiacentă mării teritoriale, care se întinde spre largul mării până la distanța de 24 mile marine, măsurată de la liniile de bază ale uscatului. În zona sa contiguă, România exercită controlul pentru prevenirea și reprimarea încălcărilor, pe teritoriul sau, a legilor și reglementarilor sale din domeniul vamal, fiscal, sanitar și al trecerii frontierei de stat.

Zona economică exclusivă a României este instituită în spațiul marin al țărmului românesc la Marea Neagră, situat dincolo de limita apelor mării teritoriale şi adiacent acestora, în care România își exercită drepturi suverane şi jurisdicția asupra resurselor naturale ale fundului mării, subsolului acestuia şi a coloanei de apă de deasupra, precum şi în ceea ce privește diferitele activități legate de explorarea, exploatarea, protecția, conservarea mediului şi gestionarea acestora.

Sursa: Forțele Navale

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions