În perioada 18-19 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Astfel, au fost legitimate 24 de persoane și au fost verificate 23 de vehicule.
Totodată, 13 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.
De asemenea, au fost verificați transportatorii de persoane și de mărfuri.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, dintre care 10 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 10 pentru transportul de persoane sau mărfuri în alte condiții decât cele legale, iar restul pentru alte abateri.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 12.000 de lei.
De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, 1 permis de conducere.