La data de 13 februarie a.c., în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Medgidia au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, care se deplasa pe strada Poporului din municipiul Medgidia.
Întrucât conducătorul auto a refuzat să se conformeze indicațiilor, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia cu autospeciala de poliție, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, ”în timpul deplasării, conducătorul autoturismului ar fi sărit pe bancheta din spate, iar la volan ar fi trecut un alt tânăr, de 21 de ani, care a continuat să conducă până a fost blocat în trafic de polițiști”.
În urma verificărilor s-a stabilit că persoana care a condus autoturismul, un tânăr de 21 de ani, nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Totodată, cei doi tineri au fost testați cu aparatul etilotest, dar și cu aparatul drugtest, în cazul celui de-al doilea conducător auto, rezultatul fiind pozitiv pentru THC – 5.
În cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală.