Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

13 infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiștii constănțeni în doar două zile

Published

on

actiune politisti neversea

În perioada 7 – 8 iulie, polițiștii cu întocmit nu mai puțin de 13 dosare penale pentru infracțiuni care au fost constatate în trafic în județul Constanța. Putem enumera accidente rutiere comise de șoferi fără permis de conducere, băuți sau drogați, șoferi cu permisul de conducere suspendat sau necorespunzător categoriei din care face parte  vehicolul.

Vezi ce spun reprezentanții biroului de presă al IPJ Constanța:

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, s-a produs un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două vehicule, conduse de doi bărbați.

În urma testării cu aparatul din dotare, în cazul unuia dintre ei au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Silozului a avut loc un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 40 de ani, ar fi condus un autoturism și ar fi lovit alte două vehicule.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că pe șoseaua Mangaliei s-a produs un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două vehicule, conduse de doi bărbați.

În urma testării cu aparatul din dotare, în cazul unuia dintre ei au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 poliție Vama Veche – 2 Mai au identificat un bărbat, de 55 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Portului din satul 2 Mai, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 22.40, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus o motocicletă pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, având permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 23.40, polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Mamaia, în municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două vehicule, conduse de o femeie, de 20 de ani, și un bărbat, de 27 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare, în cazul bărbatului au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 2.35, polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism pe strada Celulozei fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 7.40, polițiștii Poliției Orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 50 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Turcului din comuna Crucea, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 09.40, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 2A, în orașul Ovidiu.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 5.30, polițiștii Poliției Orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism pe strada Cetatea Histria din comuna Săcele.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 10.45, polițiștii Poliției Orașului Techirghiol au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Pescărușului s-a produs un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 56 de ani, ar fi condus un buldoexcavator și ar fi lovit un autoturism parcat.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Ordine și Siguranță Publică au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism pe strada Republicii.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 16.05, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că în orașul Ovidiu, la intersecția dintre D.N. 2A și Autostrada A4, a avut loc un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați.

În urma testării cu aparatul din dotare, în cazul unuia dintre ei au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions