În data de 22.07.2017, în jurul orei 07.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, jud. Constanţa, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona de frontieră, au observat un microbuz care venea dinspre Bulgaria şi se îndrepta cu viteza spre teritoriul ţării noastre. Un echipaj al Poliţiei de Frontieră a monitorizat deplasarea mijlocului de transport şi după ce a intrat ilegal in România, a urmărit şi blocat microbuzul, pe un câmp de pe direcţia localităţii Independenţa. În momentul opririi, doi bărbaţi au sărit din vehicul şi au alergat spre lanurile de porumb din apropiere, îndreptându-se spre teritoriul statului vecin.Poliţiştii de frontieră au constatat că în microbuz se aflau 18 persoane de origine afro – asiatică, care nu posedau documente de identitate. Cei în cauză au fost conduşi la sediul S.P.F. Negru Vodă pentru continuarea cercetărilor. Astfel, s-a stabilit ca sunt cetăţeni sirieni, paisprezece adulți, cu vârste cuprinse între 19 și 42 de ani, și patru minori, cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani. În prezenta unui traducător autorizat, adulții au declarat că întreg grupul a plecat din Siria şi a stat în Istanbul (Turcia) aproximativ 15 zile, iar în urmă cu trei zile au plătit unor călăuze, ale căror date de identitate nu le cunosc, suma de 700 dolari/persoană, cu scopul de a fi transportaţi clandestin până în Germania. Ulterior au ajuns în Bulgaria şi, în seara zilei de 21.07.2017, au fost urcaţi în autoutilitara în care au călătorit până în momentul depistării pe teritoriul României de către poliţiştii de frontieră. Lucrătorii noştri efectuează în continuare cercetări, împreună cu autorităţile R. Bulgaria, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infractională. În cauză, poliţiştii de frontieră, împreună cu procurorul învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României şi trafic de migranţi. În baza acordului româno-bulgar, cele 18 persoane au fost predate autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.