Au fost descoperite substanțe periculoase pentru organism în roșiile cumpărate de la un supermarket din București și la roșiile aduse din Italia aflate pe tarabe într-o piață din Craiova. Roșiile turcești și din Italia conțin substanțe periculoase. Nu mai puțin de 19 substanțe periculoase au fost descoperite în roșiile turcești cumpărate dintr-un supermarket italian, iar alte 13 în roșii italiene într-o piață din Craiova, notează jurnaliștii de la digi24.ro.
”Sunt 19 substanțe în roșiile din Turcia, iar la cele italienești, 13. Fiind practic aceleași substanțe, cam aceleași tratamente în ambele cazuri, laboratorul a tras concluzia că roșiile pline de pesticide din Italia ar fi de fapt din Turcia. De ce oare? Probabil pentru că s-a vorbit despre roșiile italienești că ar fi mai curate, sunt din spațiul intracomunitar, sunt mai controlate față de cele care vin din spațiul extracomunitar. Și atunci, ca metodă de marketing, cele turcești se vând ca fiind din Italia. Nu ne-ar mira ca și roșiile vândute acum cu prețuri mari, ca fiind românești, să fie turcești. Să le iei cu 5 lei kilogramul de la sursă și să le vinzi cu 50 de lei kilogramul. Este un profit extraordinar. Roșiile testate au fost cumpărate din piață și din supermarket, din colțuri diferite ale țării. Aceleași substanțe, aceleași tratamente. ANSVSA se bazează pe laboratorul din Bulgaria, care face toate analizele pentru ceea ce intră în spațiul intracomunitar, din afara Uniunii Europene. Ne gândim că dacă a trecut pe la laborator, totul este minunat. Am văzut că nu este. Te duci la raft, sau în piață și nu mai știi ce să cumperi în momentul acesta”, spune Andreea Stroe, realizator ”Agrojurnal” la Digi24.
ANSVSA spune că deocamdată se bazează pe aceste analize, dacă e vorba de importuri, sunt foarte multe produse, milioane de produse pe piață, n-ai cum să le testezi pe toate.
foto: digi24.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta