Conecteaza-te cu noi
palaz

Energie&Mediu

20.000 de lei pentru fiecare român care devine prosumator. Ghidul de finanțare, în dezbatere publică

Published

on

Românii care doresc să-și instaleze panouri fotovoltaice și să producă energie care să le acopere necesarul de consum, dar și să livreze surplusul în rețeaua națională, pot obține finanțare în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Banii de la stat sunt pentru achiziția, proiectarea și montarea de panouri fotovoltaice, cât și a structurii PV-urilor.

Ministerul Muncii supune dezbaterii publice, timp cde 10 zile, proiectul de ordin de ministru pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului  privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.

Potrivit proiectului de ordin, poate beneficia de finanțare solicitantul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

– are domiciliul în România;

Advertisement
usr

– este proprietar al imobilului-construcţie pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, este proprietar/deține un drept de folosință și asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară;

–  are acordul tuturor proprietarilor cu privire la implementarea proiectului, în situația în care imobilul-construcție pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice este deținut în coproprietate, astfel cum rezultă din cererea de finanțare;

– imobilul nu trebuie să facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, sau a unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;

– nu are obligaţii restante la bugetul de stat și la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare, la data înscrierii;

–  solicitantul și coproprietarii pot depune o singură cerere de finanțare în cadrul programului pentru același imobil; în cazul în care există mai mulţi proprietari asupra imobilului pentru care se solicită finanţare, cererea de finanţare va fi depusă doar de către unul dintre aceştia și va fi semnată de toți coproprietarii.

Advertisement
usr

Nu este eligibil solicitantul care deţine în proprietate un imobil format din teren cu una sau mai multe construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală pentru mai mult de două unităţi individuale, apartamente-locuinţe, aflate în proprietate exclusivă, care poate fi reprezentată de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie, după caz, potrivit documentului menționat. De asemenea, este eligibil proiectul care are ca scop producerea energiei electrice pentru consum propriu, surplusul de energie fiind preluat de rețeaua națională, folosind sisteme de panouri fotovoltaice în conformitate cu prevederile prezentului ghid, se precizează în Ghid.

Prin program se finanţează proiecte privind instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de minimum 3kWp.

Cheltuieli eligibile în cadrul programului sunt:

– Cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părți componente: panouri fotovoltaice;  invertor; materiale conexiuni; structura de montaj a sistemului de comunicație contor inteligent care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice și care permite colectarea și transmiterea datelor relevante de la distanță, în format electronic; tablou electric curent continuu/curent alternativ.

–  Cheltuieli cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând maximum 15% din costurile echipamentelor și instalațiilor electrice.

Advertisement
usr

–  TVA aferentă cheltuielilor eligibile. Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă.

Mai multe informații găsiți în Ghidul aflat în dezbatere publică AICI

sursa: InvestEnergy.ro

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions