Contribuabilii persoane juridice trebuie să depună declarațiile D 100 și D 101 până la data de 25 iunie inclusiv, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Pe perioada aplicării prevederilor art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2020 pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menținerii/creșterii capitalurilor proprii, precum și pentru completarea unor acte normative, termenele pentru depunerea declarațiilor sunt cele prevăzute la art. I alin. (13) din acest act normativ.
Pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, prin derogare de la prevederile art. 41 şi 42 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declaraţiei anuale privind impozitul pe profit (formular 101 – Declarație privind impozitul pe profit) şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor, iar pentru contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin.(5) din Codul fiscal până la data de 25 a celei de-a şasea luni, inclusiv, de la închiderea anului fiscal modificat;
Pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prin derogare de la prevederile art. 56 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declaraţiei aferente trimestrului IV (formular 100 – Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat) şi plata impozitului aferent acestui trimestru este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor;
Pentru plătitorii de impozit specific unor activităţi, prin derogare de la prevederile art. 8 din Legea nr. 170/2016, cu completările ulterioare, termenul pentru depunerea declaraţiei aferente semestrului II (formular 100 – Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat) şi plata impozitului aferent acestui semestru este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor.
Potrivit prevederilor art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2020, nu intră sub incidența prevederilor acestui articol contribuabilii pentru care reglementările contabile sunt emise de Banca Națională a României, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară.