Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

270 de sancțiuni, într-o singură zi! Zeci de abateri în legătură cu traficul rutier amendate de Poliția locală

Published

on

În data de 24.07.2018, politiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat pe raza municipiului Constanța în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, protectia mediului, depistarea persoanelor care apelează la mila publicului, depistarea persoanelor care nu -și îndeplinesc obligațiile legale privind deținerea unui animal de companie, activitățile de comerț ilicit desfășurate pe plaja, dar și in zona adiacentă pietelor agroalimentare constănțene, urmărirea legalității lucrărilor de construcții, modului in care se intervine in domeniul public, desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piața de către operatorii economici etc.

Într-o singură zi, lucrătorii instituției au aplicat 270 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 65.165 lei pentru încălcarea normelor legale în vigoare din domeniile menționate.

Astfel, enumerăm, cu titlu de exemplu, câteva din abaterile constatate în cursul zilei de ieri, după cum urmează:
La nivelul Directiei Generale Poliția Locală Constanța au fost înregistrate 92 de abateri constatate cu privire la nerespectarea normelor legale care se referă la circulația și fluidizarea traficului rutier de pe bulevardele și municipiului, în special opriri/staționări neregulamentare ori a nerespectării indicatorului rutier „ Accesul interzis”.

În domeniul disciplinei in construcții, protecției mediului și activității comerciale au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale în valoare de 25.000 lei pentru: executarea de construcții fără a detine actul final de autoritate al administrației publice pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor corespunzător măsurilor prevăzute de lege, nerespectarea obligațiilor legale prvind executarea lucrărilor tehnico edilitare, neigienizare terenuri, staționare autovehicul pe spațiul verde, acte de comerț ilicit pe plaja, dar și in zona adiacentă pietelor agroalimentare constănțene, desfășurarea de activități comerciale fără a deține autorizație/ program de funcționare, încălcarea normelor privind menținerea curățeniei in municipiul Constanta și protejarea mediului inconjurator etc.

Advertisement
usr

Polițiștii cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice au constatat și sancționat 129 abateri de la normele legale în vigoare privind conviețuirea socială, menținerea curățeniei în municipiul Constanța, nedeținerea titlului de călătorie obligatoriu și valabil pentru mijlocul de transport în comun, răscolirea gunoiului din containere, consumul de băuturi alcoolice în locuri public, plimbatul câinilor fără lesă pe drumurile publice etc.

”Pe aceasta cale, apelăm din nou la constănțeni să respecte normelor legale în vigoare pentru a evita situații similare celei de astăzi, când o persoană a fost amendată contravențional cu suma de 500 de lei pentru neîndeplinirea obligației de curățare a excrementelor animalului de companie.  Numai împreună putem asigura un climat de siguranța și disciplină în municipiul Constanța!”, precizează Biroul de presă al poliției locale Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions