Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

28 de kilograme de sturion redat mediului natural de către polițiștii de frontieră tulceni

Published

on

Poliţiştii de frontieră tulceni au depistat în zona de competență trei persoane care transportau într-un autovehicul 28 de kilograme de sturion, specia cegă, fără a deține documente legale.

În data de 28 august, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Pardina au oprit pentru control, în zona localității Plauru, un autoturism în care se aflau trei persoane, condus de către un cetățean român.

În urma controlului, polițiștii de frontieră au descoperit, în portbagaj, 28 de kilograme de sturion, de dimensiuni mici, din specia cegă.

Peștele a fost redat mediului natural în prezența unui martor asistent, a polițiștilor de frontieră şi a persoanelor depistate, iar autoturismul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Advertisement
usr

”În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare.”, a precizat Andrei Ene, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions