Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, cere vot consilierilor locali pentru aprobarea documentațiilor privind avizarea lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico – economici aferente mai multor unități de învățământ din municipiul Constanța. Este vorba despre proiectele “Reabilitarea, modernizarea și mansardarea Creșei nr. 1, str. Adamclisi nr. 1, municipiul Constanța”, “Reabilitarea, modernizarea și mansardarea Creșei nr. 2, aleea Mălinului nr. 4, municipiul Constanța” și “Reabilitarea, modernizarea și mansardarea Creșei nr.5, aleea Mimozelor nr. 4, municipiul Constanța”.
De asemenea, la proiectul nr. 24 din ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local programat pentru luni, 27 noiembrie a.c., edilul Constanței mai cere consilierilor vot și pentru proiectul de hotărâre privind predarea – primirea documentațiilor tehnico-economice în etapa D.A.L.I. – aferente Creșei nr. 1, Creșei nr. 2 și Creșei nr. 5, între Serviciul public de asistență socială Constanța și municipiul Constanța.
sursa foto: adevarul.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta