Consilierii județeni au validat, prin vot, mandatele a trei noi consiliri în cadrul administrației județene.
La propunerea președintelui CJ Constanța, Horia Marius Țuțuianu, consilierii județeni au aprobat, în cadrul ședinței ordinare a lunii în curs, validarea a trei consilieri în cadrul Consiliului Județean Constanța. Este vorba despre Steluţa Lebidov (ALDE), Costel Stanca (PNL) şi Luminiţa Niţă (PSD). Aceștia au depus jurământul și îi înlocuiesc în cadrul forului județean pe Emil Banias (ALDE), Cristy Baisan (PNL) și Cristinel Dragomir (PSD).
Amintim că Emil Banias și Cristy Baisan au fost excluși din cadrul formațiunilor politice pe listele cărora au fost aleși consilieri județeni, iar Cristinel Dragomir și-a dat demisia din funcția de consilier județean la sfărșitul săptămânii trecute, din motive personale, după cum a anunțat.
Steluța Lebidov
Costel Stanca
Luminita Niță