Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Tulcea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 3 percheziții domiciliare la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc. 3 persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Tulcea, la data de 11 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Tulcea, au efectuat 3 percheziții domiciliare în municipiul Tulcea, la domiciliile unor bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani, din Tulcea, bănuiți de trafic de droguri de risc, care în perioada 2018-2020, ofereau spre vânzare tinerilor și adolescenților de pe raza municipiului, cannabis.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate pentru cercetări diferite cantități de cannabis, sume de bani și un autoturism.
În aceeași zi, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, față de cei trei tineri, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În cursul zilei de azi, 12 februarie, persoanele reținute au fost prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea, care a dispus arestarea celor trei pentru 30 de zile.