A crescut numărul constănțenilor care se urcă la volan și conduc fără a deține permis de conducere. În cursul zilei de ieri, trei bărbați au fost prinși conducând în Stupina, Constanța și Ovidiu, fără permis. Toți 3 s-au ales cu dosare penale.
Primul dintre ei a fost oprit în trafic în jurul orei 08.20, de către polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța. Aceștia au depistat un bărbat de 23 de ani, din localitatea Crucea, județul Constanța, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Stupina, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Câteva ore mai târziu, pe la 13.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au depistat un bărbat de 31 de ani, din județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Gării din municipiul Constanța, de asemenea fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Cel de-al treilea bărbat a fost prins conducând fără a avea permis de conducere în jurul orei 16.20. În vârstă de 27 de ani, tânărul din comuna Lumina a fost prins pe raza orașului Ovidiu.