Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

38 de morți și un urmărit general pe lista lui Vrabie pentru Referendum

Published

on

În cursul zilei de ieri, primarul din Medgidia, Valentin Vrabie, se adresa locuitorilor municipiului, cărora le spunea că, toate demersurile referitoare la demararea referendumului pentru demiterea Consiliului Local Medgidia, sunt blocate de prefectul județului Constanța, Dumitru Jeacă.

În aceste condiții, Vrabie spunea că ”a venit momentul în care să demonstrăm că voința noastră trebuie ascultată!

De câteva luni bune, adresele înaintate de primăria municipiului Medgidia, către Prefectura Constanța sunt ignorate cu bună știință, iar indiferența reprezentantului Guvernului în teritoriu girează un Consiliu Local toxic și ostil dezvoltării orașului nostru. Democrația se face prin vot iar instituțiile statului nu au voie să blocheze demersul nostru democratic!”

Cu aceste argumentele invocate, primarul Vrabie spunea că, începând de luni, 5 noiembrie, îi așteaptă pe locuitorii din Medgidia la o acțiune de pichetare a Prefecturii Constanța.

Advertisement
usr

În contextul acestui scandal, Biroul de presă al Prefecturii Constanța a  transmis, în urmă cu puțină vreme, un comunicat de presă pe care îl vom reda integral:

”În referire la aspectele sesizate în spațiul public de către primarul municipiului Medgidia, domnul Valentin Vrabie, dorim să vă aducem la cunoștință următoarele date în ceea ce privește intenția de a organiza un referendum în municipiul  Medgidia:

În data de 13.07.2018, prin adresa nr. 17668, primarul municipiului Medgidia, în calitatea sa declarată de  inițiator al referendumului prin care este vizată dizolvarea Consiliului Local, a înaintat Instituției Prefectului- Județul Constanța  lista cuprinzând un număr de 10.378 de cetățenia cu drept de vot de pe raza municipiului Medgidia. De asemenea, prin această adresă era precizat că numărul solicitanților depășește procentul legal de 25% necesar pentru organizarea referendumului.

Ulterior, Instituția Prefectului a primit sesizări prin care corectitudinea datelor cuprinse pe aceasta lista si a metodei de întocmire a acesteia erau contestate.

Prin natura responsabilităților legale, la care se adaugă suspiciunile de incorectitudine semnalate, prefectul a solicitat verificarea datelor de pe lista respectivă instituțiilor abilitate prin lege pentru acest gen de activități- Autoritatea Electorală Permanentă, IPJ Constanța și Directia Generală de Evidența a Persoanelor Constanța. Procesul de verificare a datelor incluse în listă este extrem de minuțios și, ca urmare, de durată.

Advertisement
usr

Concluziile acestor verificări evidențiază următoarele:

  • totalul solicitanților înscriși în lista este de 10.400
  • o persoană are mandat de urmărire generală emis pe numele său
  • 38 persoane figurează ca fiind decedate înainte de data întocmirii listei
  • 11 persoane figurează ca fiind decedate după data întocmirii listei
  • 14 persoane au domiciliul schimbat după data întocmirii listei
  • 52 persoane figurează ca având domiciliul schimbat înainte de data întocmirii listei
  • 796 persoane figurează în Registrului Național de Evidență a Persoanelor cu un alt act de identitate valabil la momentul întocmirii listei
  • 189 persoane nu au putut fi identificate în Registrului Național de Evidență a Persoanelor
  • 743 persoane figurează în listă cu documente de identitate aparținând altor persoane
  • 5 persoane nu au putut fi identificate datorită scrisului ilizibil
  • 9 persoane nu au certificat prin semnatură datele înscrise
  • pentru 36 persoane au fost identificate diverse neconcordanțe (10 persoane au semnat de două ori, 1 persoană este minor etc. ).

În considerarea confirmării unor suspiciuni de nelegalitate, prefectul a solicitat organelor judiciare abilitate  să continue, cu celeritate, verificările asupra aspectelor sus-menționate.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions