Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

38 de români au murit din cauza rujeolei! Nici unul nu se imunizase cu vaccin

Published

on

Vaccinarea împotriva bolilor transmisibile prevenibile prin vaccinare este esențială pentru protejarea sănătății populației, atrage atenția Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Vaccinurile ajută organismul să-și producă proprii anticorpi, asigurând cea mai eficientă metodă de apărare împotriva unor boli infecțioase grave, care pot cauza complicații severe și pot conduce la deces. Specialiștii OMS atrag atenția că importanța vaccinării este cu atât mai mare cu cât imunizarea fiecărei persoane prin vaccinare îi protejează de îmbolnăvire și pe cei din jur, mai ales pe copiii mai mici de vârstă care încă nu pot fi vaccinați, pe copiii care sunt alergici la vaccin, pe cei care au un sistem imunitar slăbit. Epidemia de rujeolă izbucnită în România în anul 2016, pe fondul scăderii acoperirii vaccinale cu vaccinul ROR, a cauzat până în prezent 38 de decese, toate la persoane nevaccinate. Datele de la Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile1 arată că 17 decese au fost înregistrate la copii cu vârsta mai mică de un an, ceea ce înseamnă că nu puteau fi vaccinați, pentru că vaccinul antirujeolic se face la vârsta de un an. De aceea, medicii spun că vaccinarea persoanelor din jurul copiilor care nu pot fi vaccinați este foarte importantă pentru protejarea acestora. Astfel, este prevenită apariția epidemiilor, deoarece cei vaccinați nu se protejează numai pe ei de eventualele boli, ci și pe cei din jur care din cauza vârstei sau a unor probleme de sănătate nu pot fi imunizați.

Vaccinurile nefăcute la timp pot fi recuperate

Totodată, specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății spun că este important ca, în cazul în care nu au fost făcute la timp, vaccinurile neefectuate să fie recuperate pentru a obține protecția împotriva unor boli transmisibile care pun viața în pericol și care pot fi prevenite prin vaccinar e2. „Vaccinarea este singura metodă de combatere și eradicare a multor boli transmisibile. Pentru copiii cu vârsta sub 5 ani există riscul să dezvolte complicații serioase și chiar să moară. Este important să respectăm schemele naționale de vaccinare pentru a asigura cea mai bună protecție posibilă împotriva bolilor prevenibile prin vaccinare. Vaccinarea este metoda dovedită pentru controlul și eliminarea bolilor infecțioase, iar prin vaccinare sunt evitate, anual, între 2 și 3 milioane de decese la nivel mondial”, a declarat dr. Miljana Grbic, șef al Biroului pentru România al Organizației Mondiale a Sănătății. Până în 2030, OMS își propune să ajute toate țările să asigure servicii de calitate pentru imunizare, pentru prevenirea îmbolnăvirilor3. Prin vaccinare sunt evitate boli periculoase precum rujeola, tusea convulsivă, difteria, tetanosul și poliomielita.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions