Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

5 cazuri confirmate de hepatită A, la Şcoala nr.12 Constanţa. Cursurile au fost suspendate

Published

on

Şcoala gimnazială numărul 12 Bogdan Petriceicu Haşdeu, din municipul Constanţa, este închisă de două zile, după ce au fost confirmate 5 cazuri de hepatită virală de tip A şi sunt şi două suspiciuni ale aceleiaşi boli.

În cursul zilei de miercuri, Consiliul de Administraţie al şcolii s-a întrunit în şedinţă extraordinară după ce erau confirmate deja 2 cazuri de hepatită A, iar alţi doi copii erau suspectaţi că ar fi bolnavi.

Şeful DSP Constanţa, Cristina Schipor, a declarat pentru ziarul Ordinea.ro că s-a efectuat dezinfecția în sălile de clasă, dar decizia de suspendare a cursurilor în şcoală a fost luată de către Consiliul de Administrație al instituției de învăţământ.

Am luat legătura cu directorul Şcolii nr.12, prof. Adelina Osca, care a precizat  că decizia de suspendare a cursurilor a fost luată în şedinţa de miercuri a CA.

Advertisement
usr

“Miercuri, în momentul în care am avut şedinţa Consiliului de Administraţie erau două cazuri confirmate şi 2 neconfirmate.  Ieri erau deja 5 cazuri confirmate şi 2 neconfirmate. Vă daţi seama că s-a creat o oarecare panică. Joi au venit echipe de la DSP, care au făcut dezinfecţie cu substanţe puternice. Şi azi s-a mai făcut o dezinfecţie.”, a precizat directorul Adelina Osca.

Ea a spus că este posibil să mai apară şi alte cazuri de îmbolnăviri, dată fiind perioada de incubaţie, motiv pentru care au fost anunţate toate instituţiile abilitate.

“Am făcut demersuri şi către Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Constanţa prin care am anunţat aceste cazuri şi le-am solicitat inspectorilor să facă verificări acasă la toate cazurile confirmate sau suspecte, pentru a putea identifica famiilile în care sunt bolnavi de hepatită. Am înţeles că deja au fost luate probe de sânge de la familiile contacţilor. La nivelul municipiului Constanţa au fost deja înregistrate peste 100 de cazuri de hepatită.”, a precizat directorul Osca.

Ea a mai spus că este cât se poate de important să fie evitată producerea unei epidemii şi că părinţii tuturor copiilor înmatriculaţi la şcoala nr. 12 (sunt peste 1.000 de elevi şi 80 de cadre didactice!) au fost cât se poate de îngrijoraţi.

“S-a creat o panică teribilă! Şcoala a rămas închisă şi azi, iar apoi urmează două zile libere. Dacă vor mai fi cazuri de copii bolnavi de hepatită, este de presupus ca boala să se declanşeze în aceste zile. S-au mai prezentat câţiva părinţi cu copii bolnavi, dar nu s-a confirmat că ar avea hepatită.”, a smai spus directorul Adelina Osca.

Advertisement
usr

Luni vor reîncepe cursurile, iar orele din cele două zile vor fi recuperate până la sfârşitul trimestrului.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions