Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

5 liberali au intrat în sondajul partidului pentru Primăria Nicolae Bălcescu

Published

on

După ce Nicolae Ciocănete a spus “pas” liberalilor de la Constanța pentru alegerile parțiale din comuna Nicolae Bălcescu și s-a alăturat PSD pentru competiția electorală, PNL pare să se fi mobilizat în regim de urgență pentru căutarea unui înlocuitor. Ieri, Biroul Județean al PNL Constanța l-a desemnat pe Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă, președinte interimar al Organizației Locale a PNL Nicolae Bălcescu, edilul urmând să fie și cel care pregătește scrutinul din 11 iunie.

Delicoti a declarat pentru “Ordinea.ro” că cel mai târziu joi va fi anunțat candidatul PNL pentru alegerile parțiale din comuna Nicolae Bălcescu. “Sunt cinci colegi care au intrat în sondajul intern pentru a candida la funcția de primar al comunei Nicolae Bălcescu, la alegerile parțiale din 11 iunie și cred că până joi avem rezultatele. Toți cei măsurați prin sondajul intern sunt barbați, așa s-a nimerit și, cu acceptul celui care a primit încrederea cea mai mare, îl putem anunța când avem rezultatele finale ale chestionarului pe care PNL l-a efectuat în localitate”, a declarat președintele interimar al PNL Nicolae Bălcescu, Vasile Delicoti.

Amintim că Viorel Bălan a câștigat alegerile locale desfășurate anul trecut, însă acesta a rămas fără mandate după ce a fost declarant incompatibil de către Agenția Națională de Integritate și a pierdut procesul. Conform legislației în vigoare, prefectul județului a semnat ordinul privind încetarea mandatului de primar al lui Bălan.

Până la alegerile parțiale, funcția de primar este exercitată de către viceprimarul Nicolae Ciocănete, viceprimarul lui Bălan și candidatul PSD pentru localele parțiale din localitate.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions