Peste 500 de copii din satele Castelu și Nisipari s-au înscris la ”Ștafeta pentru educație”, eveniment care se va desfășura în cursul zilei de sâmbătă, 28 septembrie.
„Ștafeta pentru educație” este un eveniment din cadrul proiectului „Împreună prin sport la Castelu” derulat de Reality Check și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland Romania și implementat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile.
Acest proiect este derulat în parteneriat cu administrația publică locală și școala gimnazială din localitate. Este vorba despre un cros al educației, la care s-au înscris peste 500 de copii de naționalități și condiții sociale diferite. Toți copiii sunt la fel și au drepturi egale la educație – acesta este un crez comun al reprezentanților Primăriei Castelu și al organizației nonguvernamentale Reality Check, care, împreună, de-a lungul anilor, au organizat numeroase acțiuni de voluntariat, de implicare socială și de prevenire a abandonului școlar.
Pentru mâine, vremea se anunță bună, cu temperatura de 22 de grade Celsius, cu cer parțial noros și șanse foarte mici de ploaie.
Reality Check a postat pe pagina de facebook următoarele rânduri: ”Pregătirile sunt în toi. Totul merge conform planului. Cel puțin până acum. 🙂 500 – CINCI SUTE – de copii de la Castelu abia așteaptă ziua de mâine. Vor alerga pentru a ne aminti nouă, tuturor, că TOȚI copiii, indiferent de statut social și de etnie au dreptul la educație. Noi ne asigurăm că au tot ce le trebuie ca mâine să fie o cursă de succes.”