Conecteaza-te cu noi

Administratie

500 de copii din comuna Castelu s-au înscris la ”Ștafeta pentru educație”

Published

on

Peste 500 de copii din satele Castelu și Nisipari s-au înscris la ”Ștafeta pentru educație”, eveniment care se va desfășura în cursul zilei  de sâmbătă, 28 septembrie.

„Ștafeta pentru educație” este un eveniment din cadrul proiectului „Împreună prin sport la Castelu” derulat de Reality Check și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland Romania și implementat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile.

Acest proiect este derulat în parteneriat cu administrația publică locală și școala gimnazială din localitate. Este vorba despre un cros al educației, la care s-au înscris peste 500 de copii de naționalități și condiții sociale diferite. Toți copiii sunt la fel și au drepturi egale la educație – acesta este un crez comun al reprezentanților Primăriei Castelu și al organizației nonguvernamentale Reality Check, care, împreună, de-a lungul anilor, au organizat numeroase acțiuni de voluntariat, de implicare socială și de prevenire a abandonului școlar.

Pentru mâine, vremea se anunță bună, cu temperatura de 22 de grade Celsius, cu cer parțial noros și șanse foarte mici de ploaie.

Reality Check  a postat pe pagina de facebook următoarele rânduri: ”Pregătirile sunt în toi. Totul merge conform planului. Cel puțin până acum. 500 – CINCI SUTE – de copii de la Castelu abia așteaptă ziua de mâine. Vor alerga pentru a ne aminti nouă, tuturor, că TOȚI copiii, indiferent de statut social și de etnie au dreptul la educație. Noi ne asigurăm că au tot ce le trebuie ca mâine să fie o cursă de succes.”

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions