Astăzi, 29 iunie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au destructurat un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Astfel, sunt puse în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, dintre care 10 în județul Constanța, 2 în județul Ialomița și 1 în județul Brăila.
Din cercetări, a reieșit că, în anul 2021, mai multe persoane – angajați ai unei societăți comerciale din portul Constanța, transportatori și administratori de societăți comerciale din domeniul comerțului cu cereale – ar fi sustras aproximativ 500 de tone de uree din magazinele respectivei societăți comerciale.
Prejudiciul estimat este de aproximativ 1.300.000 de lei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
”Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, serviciilor de combatere a criminalității organizate Ialomița și Brăila, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Update: În urma celor 13 percheziții domiciliare efectuate de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au fost ridicate 11 telefoane mobile, un laptop, 5.260 de euro, 2.450 de dolari, aproximativ 39.000 de lei, precum și alte bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie. 11 persoane au fost conduse la audieri.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta