Conecteaza-te cu noi

Politica

6 martie 1945 – ziua în care a început comunizarea României. Senatorul Negoi: „Îi omagiem pe toți deținuții anticomuniști“

Published

on

„Cei care uită trecutul sunt condamnați să îl repete.“, este unul din citatele celebre ale filozofului George Santayana. În zilele noastre, când o minte diabolică vrea să arunce lumea în aer doar pentru a-și impune, prin război, planurile meschine, românii trebuie să își amintească faptul că, astăzi, este una dintre cele mai negre zile din istoria acestei țări. 6 martie 1945 reprezintă ziua în care a început comunizarea României și când am început să spunem tovarăși. Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, readuce în atenția opiniei publice această dată și a precizat că trebuie omagiați pe toți deținuții anticomuniști.

„Îi omagiem astăzi pe toți deținuții anticomuniști, care au făcut posibil ca noi să trăim  într-o țară democratică și celebrăm jertfa celor care au fost persecutați sau chiar uciși de organele represive ale regimului comunist. 6 martie 1945 reprezintă data de la care începe una dintre cele mai negre perioade ale istoriei României. Opozanții regimului erau aruncați în închisori și lagăre de muncă și supuși unor tratamente inumane. Mulți dintre ei nu s-au mai întors niciodată acasă, iar alții, care au scăpat din închisorile comuniste, au rămas cu răni emoționale adânci.

Regimul comunist a urmărit sistematic distrugerea clasei intelectuale și a celor care nu susțineau partidul comunist, trimiterea la închisoare a tuturor celor considerați periculoși, așa numiții  „dușmani ai poporului”, indiferent de categoria socială din care făceau parte.

Securitatea, ca instrument principal al represiunii din perioada comunistă, a avut rolul de a garanta, cu orice preț, puterea politică a comuniștilor, prin combaterea oricărei acțiuni de opoziție. Nu avem voie să-i uităm pe acești martiri și trebuie să le fim recunoscători pentru curajul de care au dat dovadă, pentru jertfa lor și pentru faptul că au pus lupta împotriva comunismului mai presus de viața și libertatea lor.“, a declarat senatorul Remus Negoi.

Amintim că, Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989 este marcată anual la data de 9 martie.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions