Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

61 de ani de la o descoperire arheologică senzațională în Constanța. 24 de sculpturi – valori inestimabile de patrimoniu, unice în România

Published

on

descoperire arheologica

Conducerea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) informează că, în 1 aprilie 1962, cu ocazia unor lucrări civile efectuate în zona fostei Gări a orașului Constanța, a fost făcută o descoperire senzațională. Sub terasamentul feroviar ce data din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost dezvelită o groapă în care fuseseră ascunse, laolaltă, 24 de sculpturi.

„Piesele scoase la iveală reprezintă și astăzi sunt valori inestimabile de patrimoniu, unice în România și recunoscute și apreciate pe plan internațional. Tezaurul era compus din 24 de statui și reliefuri, toate datate în sec.II-III p.Chr, și care aparțineau unor divinități diverse din panteonul religios greco-roman, oriental și autohton. Unele dintre artefacte sunt piese din marmură de foarte bună calitate, de o înaltă realizare artistică. Altele sunt făcute din materiale de o calitate mai modestă, în general calcar friabil extras din cariere locale, iar în unele cazuri și realizarea artistică lasă de dorit. Chiar dacă între obiecte există diferențe calitative, ele, luate per ansamblu, reușesc să creeze imaginea unui Tomis cosmopolit și cu un multi-divers univers religios.“, spun cei de la MINAC.

Potrivit unei ipoteze a specialiștilor, Tezaurul de Sculpturi de la Tomis a fost ascuns, cel mai probabil, la sfârșitul sec.IV p.Chr., într-o perioadă în care creștinismul devenise singura religie oficială a Imperiului Roman, iar celelalte culte, considerate păgâne și idolatre, fuseseră scoase în afara legii. O altă teorie propune ca ascunderea tezaurului să fie datată în epoca modernă, cel mai probabil în sec.XIX.

Din piesele de înaltă calitate artistică se remarcă ansamblul statuar Fortuna cu Pontos, zei protectori ai orașului Tomis, Șarpele Glykon (piesă unică în lume) dubla reprezentare a zeiței Nemesis și bustul marii divinități egiptene Isis.

Advertisement
usr

Celelalte piese din tezaur reprezintă zeități precum Cybele, Bacchus (două basoreliefuri), Mercur, Diana, Selene, Hekate (trei statuete și două basoreliefuri), Grațiile, Dioscurii, patru basoreliefuri ale Cavalerului Trac sau reprezentarea zeului Mihtras.

n

n

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions