În perioada, 7 – 9 mai 2019, începând cu ora 10.00, cei 7.355 de elevi de clasa a II-a vor susține probele scrise din cadrul Evaluării naționale la finalul clasei a II-a, astfel:
– 7 mai 2019 – evaluarea competenţelor de producere a mesajelor scrise;
– 8 mai 2019 – evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor citite;
– 9 mai 2019 – evaluarea competenţelor de matematică.
Durata alocată rezolvarii testelor de evaluare este de câte 30 de minute pentru fiecare test administrat, iar elevii vor susține probele în sălile în care își desfășoară activitatea în mod obișnuit. Fiecare test este evaluat de către două cadre didactice, dintre care unul este învăţătorul/profesorul pentru învăţământul primar de la clasă și se finalizează în termen de nouă cel mult șapte zile de la data susţinerii ultimului test.
Rezultatele individuale obținute nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Acestea sunt valorificate la nivelul unității de învațământ prin:
- a) elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde aceasta se impune;
- b) informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali ai elevului asupra stadiului formării
și dezvoltării competențelor evaluate.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta