În cursul zilei de azi, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța au reținut pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 de ore 7 persoane implicate în altercatia din data de 28 aprilie a.c., pe strada Medeea.
Reamintim că atunci, în a doua zi de Paşte, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție au fost sesizați cu privire la o altercație între mai multe persoane, pe fondul unui conflict mai vechi. Doi bărbați, în vârstă de 53, respectiv 46 de ani, au fost transportați la Spitalul Judeţean Constanţa Constanța pentru acordarea de îngrijiri medicale dar nu au rămas internaţi. În cauză, polițiștii constănțeni efectuau cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe deoarece la faţa locului fusese scandal mare, cu arme albe.
Şi în cursul zilei de 3 mai a fost agitaţie mare în cartier. Zeci de poliţişti de la secţiile 3,4 şi 5 dar şi cei de la secţia 1 rurală Constanţa au ajuns în zonă pentru a duce la audieri mai multe persoane. Atunci au fost emise 10 mandate de aducere pentru a fi conduşi la audieri la Parchetul Curţii de Apel Constanţa 10 bărbaţi.
Vezi stirile din 29 aprilie şi 3 mai:
10 persoane din cartierul Medeea au fost duse la audieri
Bătaie în Medeea soldată cu spitalizarea a doi bărbaţi
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta