IPJ Constanța a fost sesizat de către ICCJ cu privire la punerea în executare a unui număr de 10 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
Cu ocazia activităților specifice desfășurate de către lucrătorii Compartimentului Urmăriri au fost puse în executare 9 dintre acestea, față de cel de-al 10-lea desfășurându-se în continuare activități de căutare, concomitent cu întocmirea documentației necesare solicitării emiterii unui mandat european de arestare și a cererii de urmărire internațională.
În acest dosar au fost condamnate cu executare sau cu suspendare nu mai puțin de 23 de persoane. Precizăm că în total au fost condamnate la închisoare cu executare 14 persoane, respectiv: Radu Mazăre – care este în Madagascar, Nicușor Constantinescu – care se află în spatele gratiilor, Cristi Borcea – care s-a predat în cursul nopții la București, Valentin Gheorghe Ionescu – cu domiciliul în București, condamnat la 5 ani de închisoare și Dragoș Emil Săvulescu – condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare, care locuiește tot în București.
Celelalte nouă persoane cu domiciliul în județul Constanța, respectiv: – Ramona Dospinescu – 7 ani și 6 luni, – Constantin Racu – 6 ani și 10 luni; – Dima Alin Horațiu – 6 ani, – Giorgică Giurgiucanu – 5 ani şi 6 luni; – Mihai Camboianu – 5 ani; – Ion Marica – 5 ani; – Cristian Talpău – 4 ani – Bogdan Ghițulescu – 4 ani; – Bogdan Gabriel Sandu – 4 ani, s-au prezentat déjà la IPJ Constanța.
Reamintim că, alături de Radu Mazăre și Cristi Borcea, au fost trimişi în judecată mai mulţi membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţa, printre care: Nicuşor Constantinescu – fost preşedinte al CJ Constanţa şi fost consilier municipal; şeful Direcţiei Administraţie Publică – Constantin Racu; şeful Direcţiei Patrimoniu – Daniela Ramona Dospinescu; şeful Direcţiei Tehnic-Investiţii – Ion Marica; fostul consilier municipal Dan Miron şi consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă şi Bogdan Ghiţulescu. Aceştia au fost condamnați pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Celelalte persoane trimise în judecată sunt funcţionari din Primăria Constanţa, funcţionari în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, mandatari, notari publici, moştenitori ai persoanelor îndreptăţite, cesionari cumpărători de drepturi succesorale (printre care şi Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu, foşti acţionari ai echipei de fotbal Dinamo Bucureşti), interpuşi cumpărători de terenuri şi un evaluator agreat de Primăria Constanţa, acuzaţi de procurori de săvârşirea de infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie sau de complicitate ori instigare la aceste infracţiuni.
Reamintim că ste vorba despre un dosar vechi de 11 ani, Dosarul retrocedărilor, din anul 2008, în care Mazăre şi o întreagă listă de funcţionari publici, printre care şi Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, erau acuzaţi de infracţiuni de corupţie.
DNA apreciază prejudiciul comis prin faptele săvârşite de cei 37 de inculpaţi în această cauză la aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro – prejudiciu în dauna municipiului Constanţa. Procurorii DNA ceruseră o pedeapsă de 15 ani de închisoare cu executare pentru Radu Mazăre.
Explicație foto: Radu Mazăre e fugit în Madagascar. Nicușor Constantinescu se află în spatele gratiilor într-un alt dosar
Radu Mazăre, 9 ani de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta