Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

9 iunie 2024 – data alegerilor europarlamentare

Published

on

alegeri europarlamentare

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că pe 9 iunie se vor organiza cu certitudine alegeri europarlamentare, precizând că a stabilit cu parlamentarii PSD ca, pentru moment, să nu voteze nicio modificare legislativă în ceea ce priveşte comasarea scrutinelor sau decalarea acestora.

“Cu certitudine pe 9 iunie o să avem alegeri europarlamentare. (…) Nu am luat o decizie în interiorul partidului (cu privire la comasarea alegerilor – n.r.) şi în plus nu putem să o luăm singuri, cu toate că alţi colegi de coaliţie nu cunosc acest detaliu şi această comasare. De aceea, am stabilit cu toţi colegii parlamentari – nu vor vota nicio modificare legislativă în acest moment în ceea ce priveşte comasarea alegerilor sau decalarea vreunui rând de alegeri”, a afirmat Ciolacu, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă la şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD s-a discutat despre comasarea alegerilor.

Ciolacu a menţionat că momentan nu există un scenariu cu privire la comasări de alegeri.

“Singura discuţie care a fost în partid a fost că, dacă se comasează vreo alegere, vrem să ştim întreg calendarul convenit cu cei care pot să creeze o majoritate în Parlament, ca să treacă modificările legislative. Cu adevărat, vă anunţ că nu e nedemocratic. Belgia şi Irlanda au anunţat că vor avea alegeri locale odată cu alegerile europarlamentare”, a afirmat premierul citat de agerpres.ro.

El a afirmat că este foarte posibil ca după alegeri să funcţioneze în continuare actuala coaliţie de guvernare “dacă românii vor hotărî acest lucru”.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions