Deși instanța i-a respins de două ori apelul, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a anunțat, vineri seara, că pelerinajul de Sfântul Apostol Andrei, de pe 30 noiembrie, care se ține anual în zona Mănăstirii Peştera Sfântului Apostol se va ține, în cele din urmă.
”Am vorbit cu Jandarmeria, cu Poliția, au fost deja acolo. Va fi distanțare fizică, avem dezinfectant, se vor purta măști, am marcat deja locurile. Acolo încap câteva mii de oameni. Îi chem pe toți românii la sărbătoarea Sfântului Andrei. Am discutat cu autoritățile, sper ca oamenii să nu fie bruscați. Pelerinii nu vin cu gânduri rele. Sfântul Andrei nu este un sfânt local, e un sfânt al tuturor românilor. Credincioșii nu trebuie amendați.”, a spus ÎPS Teodosie la România TV, citat de stiripesurse.ro.
„IPS Teodosie invită Statul român la sărbătoarea națională religioasă Sf. Andrei. Luni, 30 noiembrie, este zi de sărbătoare națională legală, în care ortodocșii și catolicii români îl cinstesc pe Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României și cel dintâi chemat dintre apostoli, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi. Arhiepiscopia Tomisului și Înaltpreasfințitul Teodosie, personal, invită autoritățile de Stat centrale și locale (Președinte, Premier, membri ai Guvernului, parlamentari, Prefect, Președinte al Consiliului Județean, primari, consilieri județeni și locali etc.) să ia parte la sărbătoarea națională religioasă a tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei.
Sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântul Apostol Andrei la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța
Duminică, 29 noiembrie, și luni, 30 noiembrie, de la ora 8.45, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, județul Constanța.“, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta