În cursul zilei de azi, în orașul Ovidiu a avut loc deschiderea Substației de Ambulanță.
Cu acest prilej, primarul George Scupra a declarat că este un proiect la care ține foarte mult și care este extrem de important pentru locuitorii orașului:
”Este un proiect la care țin foarte mult și recunosc că pașii pentru realizarea acestuia i-am început acum aproximativ 9 luni. Am reabilitat în totalitate spațiul, unde funcționa Centrul de Permanență, atât la interior dar și pe exterior, am achiziționat toate dotările necesare și cu sprijinul autoritățile județene am obținut avizul de funcționare. Totodată am pus la dispoziție o ambulanță de tip B, cu toate dotările aferente, pe care am achiziționat-o printr-un proiect trasfrontalier, finanțat cu bani de la Uniunea Europeană.”, a precizat George Scupra.
El a spus că timpii de răspuns în caz de urgență medicală au scăzut foarte mult atâyt pentru locuitorii din Ovidiu, Poiana, Culmea, cât și pentru cei din zonele învecinate:
”Acum putem afirma cu certitudine că gradul de siguranță a cetățenilor a crescut semnificativ, deoarece timpii de răspuns în caz de urgență medicală au scăzut considerabil, de la aproximativ 30 min la 5-7 minute, atât pentru locuitorii din Ovidiu, Poiana, Culmea dar și pentru zonele învecinate. Menționez că serviciul de ambulanță din Ovidiu este disponibil prin numărul unic de urgență 112.
În perioada următoare vom face toate demersurile necesare să autorizăm și Centrul Medical de Permanență aflat acum în sediul vechi al primăriei, în spatele geamiei, acesta fiind o reală nevoie pentru ovidieni.
Vă doresc multă sănătate și mai ales în contexul pandemic, dacă va fi cazul, acest proiect să fie de un real folos pentru oameni.”, a spus George Scupra, primar al orașului Ovidiu.
Foto: Facebook Primăria Ovidiu
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta