Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Ultimele doze de vaccin antigripal ajung azi și mâine la DSP-urile din țară

Published

on

Ministerul Sănătății finalizează distribuția dozelor de vaccin antigripal achiziționate pentru derularea campaniei de vaccinare din sezonul 2020-2021.

Ultimele 540.000 doze de vaccin antigripal vor ajunge astăzi și mâine la direcțiile de sănătate publică și, mai apoi, în cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Precizăm că pentru acest sezon, Ministerul Sănătății a achizitionat aproximativ 3 milioane de doze de vaccin, dublu față de anul trecut.

Reamintim că, în cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică s-a realizat în mai multe etape, începând cu data de 14 septembrie 2020.

Advertisement
usr

Până la data de 29 noiembrie a.c., în cadrul campaniei de vaccinare gratuită, au fost vaccinate un număr de 864.796 persoane din categoriile la risc, conform monitorizărilor realizate de INSP.

”Conform aceleași surse, la nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute este în scădere. În săptămâna 48 de monitorizare, a fost de 31.874, cu 63,9% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (88.394) și cu 27,4% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (43.954) – scăderi posibil datorate și subraportărilor din perioada sărbătorilor legale.”, precizează Biroul de presă al Ministerului Sănătății.

Până în prezent a fost înregistrat un singur caz de gripă confirmat cu laboratorul și nici un deces confirmat cu virus gripal.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions