În cursul nopții trecute, în jurul orei 2.00, prin serviciul 112 a fost anunțat un eveniment rutier care s-a produs pe Autostrada A4, Ovidiu – Agigea.
Potrivit primelor informații, un camion fără încărcătură a ieșit în decor, iar o persoană a fost rănită.
O ambulanță SMURD B din cadrul Detașamentului Port a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical persoanei rănite.
”La fața locului a fost găsit un bărbat de aproximativ 69 de ani, neîncarcerat, care a fost transportat la spital.”, a precizat Anca Chiriță, purtător de cuvânt al ISU Constanța.
Foto: Ilustrativ