Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

UOC demarează un program internațional în colaborare cu Universitatea Trakya din Turcia

Published

on

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) va demara un program internațional de Limba și literatura română, cu dublă licențiere (2+2 ani), în parteneriat cu Universitatea Trakya din Turcia. Termenii au fost fixați într-o întrevedere online dintre rectorul UOC, conf.univ.dr. Dan-Marcel Iliescu, și rectorul Universității Trakya, prof.univ. dr. Erhan Tabakoglu, în contextul colaborării în cadrul Balkan Association Network (BUA), dar și al acordurilor bilaterale care statuează parteneriatul dintre cele două instituții academice.

În cadrul discuțiilor, conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, constatând că există noi proiecte și oportunități de lucru în multe domenii, a punctat faptul că UOC este pregătită să colaboreze cu Universitatea Trakya. Totodată, rectorul Universității „Ovidius” a afirmat că programul comun de licență care urmează să fie realizat special pentru Limba și literatura română va aduce beneficii celor două universități din Balcani.

Prof. univ. dr. Erhan Tabakoglu a declarat că, în Turcia, în ceea ce privește programele cu dublă diplomă internațională, Universitatea Trakya este unul dintre pionieri și își dorește extinderea programelor existente cu Macedonia, Kosovo de Nord și România. „Cel mai mare obiectiv al nostru este consolidarea universităților membre ale BUA prin creșterea zonei de influență a asociației pe care am fondat-o. Suntem gata să ne transferăm experiența, cunoștințele și toată puterea noastră pentru dezvoltarea Balcanilor.”, a completat rectorul Universității Trakya.

De asemenea, întrevederea online dintre cei doi rectori a atins și aspecte privind depunerea unor aplicații de proiecte Erasmus, dar și stabilirea unor colaborări pe diverse domenii de studiu și direcții comune de cercetare.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions