PNL, USR-PLUS și UDMR încep, de mâine, negocierile pentru formarea noului Guvern. Printre negociatori se numără și deputatul de Constanța Stelian Ion, care face parte din echipa de negociere a USR-PLUS pentru formarea noului Executiv şi elaborarea programului de guvernare.
„Este o postură onorantă pentru mine, dar, în același timp, una încărcată de responsabilitate. Vom participa la aceste discuții în spiritul unui dialog deschis, susținând aceleași valori pe care le-am apărat în Parlament în ultimii 4 ani. Viitorul executiv trebuie să fie construit pe o relație de parteneriat, nu de subordonare, pornind de la stabilirea principiilor de guvernare, și nu de la numele miniștrilor. Noul guvern are misiunea dificilă de a gestiona această situație de criză și de a iniția și realiza reforma instituțională a statului. Iar USR PLUS are foarte mulți oameni competenți, care își pot asuma aceste responsabilități, indiferent de domeniul în care vor activa. Le mulțumesc colegilor din USR PLUS pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, delegându-mă să-i reprezint la aceste discuții!“, a declarat Stelian Ion.