Nu este zi în care să nu fie înregistrată o avarie a sistemului de transport din municipiul Constanța. A fost avaria magistralei 2, apoi a survenit cea a magistralei 1. Și a durat zile în șir remedierea lor. Și astăzi sunt mii de constănțeni care nu au căldură și apă caldă.
De această dată, nu se poate furniza energie termică în arealul cuprins între Casa de Cultură, Dacia și intersecția de la Capitol.
În mod paradoxal, avaria a apărut la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada București, în locul în care anul trecut au crăpat de cel puțin 4 ori țevile sistemului de încălzire.
Trebuie să mai spunem faptul că exprimarea dispecerului de serviciu de la RADET este deplasată – el a folosit cuvântul ”datorită”, care exprimă ceva pozitiv, în locul cuvântului ”din cauza”, care exprimă un lucru negativ…. Chiar nu credem că dispecerul a greșit intenționat ….
Iată comunicatul oficial:
”Datorită unei avarii apărute pe rețeaua de transport în zona intersecției Bd. Alexandru Lăpușneanu cu str. București, se oprește furnizarea energiei termice în arealul cuprins între Casa de Cultură a Sindicatelor, Dacia și intersecția Capitol.
Echipele de intervenție ale R.A.D.E.T Constanța au început lucrările pe care le vor finaliza în cel mai scurt timp. Estimăm reânceperea furnizării energiei termice în cursul acestei seri.
Vă mulțumim de înțelegere și ne cerem scuze consumatorilor noștri afectați de această avarie.
Dispecerat NON-STOP: 0241 616 792.”
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta