În această dimineață, cu începere de la ora 10.00, la sediul Administrației Porturilor Maritime din Constanța a avut loc o întâlnire extrem de importantă între conducerea APMC, cea a Primăriei municipiului Constanța și reprezentanții operatorilor portuari. Temele de discuție abordate au vizat, în principal, Master Planul Portului Constanța dar și modernizarea accesului în port, pe la Poarta 1. În ceea ce privește acest ultim punct, reamintim că acesta se va derula în cadrul procesului CIVITAS PORTIS, în care APMC face parte din consorțiul ”Constanța”, unde lider este Primăria Municipiului. Încă de la începutul discuțiilor, primarul Făgădău a precizat că ar fi extrem de important ca astfel de întâlniri să devină o obișnuință. El a precizat că investiția proiectului de acces în zona Poarta 1 va schimba fața intrării în Port. El a mai spus că directorul general al APMC, Dan Țivilichi, i-a pus la dispoziție Master Planul portului: ”În mandatul meu voi încerca să unesc orașul cu portul”, a spus Decebal Făgădău. La rândul său, directorul general al CN APMC, Dan Țivilichi, a declarat că stadionul Portul va fi modernizat. Primarul Decebal Făgădău a promis și resistematizare stației de autobuz de la Poarta 1. De asemenea, a precizat și că că turnul cu ceas va dispărea, iar locul îi va fi luat de o construcție modernă la intrarea în port. Proiectul ar trebui să fie gata la finalul lunii august. Peste 40 de reprezentanți ai celor mai importante firme din port au participat la această discuție organizată în premieră, interesați de proiectele comune ale Portului Constanța și municipalității, de modalitatea prin care afacerile din port pot fi sprijinite de administrația locală. Directorul general al CN APM SA Constanța, Nicolae Dan Tivilichi, i-a asigurat pe reprezentanții comunității portuare de tot sprijinul administrației pentru proiectele pe care vor să le dezvolte, interesul comun fiind o dezvoltare corectă, coerentă și de lungă durată a Portului Constanța. Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a precizat că nu se poate vorbi despre o strategie de dezvoltare a orașului fără să fie implicat Portul Constanța, iar deschiderea către dialog a actualei conduceri a făcut ca planurile comune port- oraș să evolueze rapid și eficient. „Împreună cu directorul general al APC am radiografiat problemele și am văzut unde ne intersectăm. O să începem cu proiectul de modernizare a căii de acces în Port pe la Poarta 1, în cadrul proiectului CIVITAS PORTIS, în care CN APMC face parte din consorțiul Constanța în care lider este Primăria Constanța. Am stabilit o punte de legătură între APC și primărie, iar în cazul în care operatorii privați din port au de realizat o investiție, după aprobarea acesteia în Consiliul Tehnico-Economic al administrației, la noi se scurtează drumul birocratic, ca în maximum 30 de zile să se obțină toată documentația. Va conta însă în stabilirea priorităților dimensiunea investiției, urgența termenelor contractuale, numărul de locuri de muncă pe care le determină“, a declarat primarul. Operatorii portuari au ridicat problema taluzurilor, a parcurilor logistice și a proiectelor comune.