Aleșii locali din România, primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene, sunt la un pas de a primi pensii speciale. Măsura ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021. Singura soluție rămasă pentru abrogarea sau amânarea intrării în vigoare a măsurii revine Guvernului. Pentru asta este nevoie ca Executivul să aibă puteri depline. Cum în acest moment avem un Guvern interimar, condus de Nicolae Ciucă, care nu poate emite Ordonanțe de Urgență sau angaja răspunderea pe legea bugetului de stat, este obligatoriu ca până la sfârșitul anului să fie învestit un nou Guvern cu puteri depline. Aleșii locali trebuiau să beneficieze de pensie specială începând cu 1 ianuarie 2020. Prevederea apare în Codul Administrativ adoptat prin Ordonanță de Urgență de guvernul Dăncilă în vara lui 2019. La începutul acestui an, Cabinetul Orban a acceptat un amendament USR la legea bugetului de stat prin care se amână intrarea în vigoare a prevederii pentru un an. Dacă nu se ia o altă decizie în următoarele zile, pensiile aleșilor locali intră în vigoare de la 1 ianuarie 2021.