Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală Poliția Locală, informează că, în ciuda numeroaselor campanii de informare inițiate de polițiștii locali, în continuare, pe străzile din municipiu vedem multe betoniere care murdăresc trama stradală, împrăștie materiale de construcție pe carosabil sau lasă urme inestetice pe unde trec. Zilele acestea, polițiștii locali au aplicat 6 sancțiuni pentru nerespectarea art.5, pct. 19 HCL nr.184/2013 în cuantum de 3.400 lei (asigurarea tuturor condițiilor necesare pentru prevenirea murdăririi, cu orice tip de vehicule sau prin orice mijloace, a drumului public cu orice fel de materiale ori substanțe).
„De asemenea, tot în această perioadă, polițiștii locali au aplicat alte 8 sancțiuni, în valoare de 8.000 lei, pentru încălcări ale HCL 184/2013, astfel:
– 3 pe art.3, pct.8,
– 4 pe art.11, pct.6,
– 1 pe art.5, pct 19.
Polițiștii locali acționează zilnic pe zonele de competență în vederea monitorizării utilajelor specializate în transportul materialelor de construcții, respectiv beton/ciment spre construcțiile aflate în execuție. În acest sens, facem apel la spiritul civic al cetățenilor pe care îi rugăm să apeleze Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală la numerele de telefon 0241.484.205 – Dispecerat sau 0799/606142 – WhatsApp de fiecare dată când sesizează conducători auto care încalcă prevederile legale.“, notează Primăria.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta