Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Rezultatele după consultările de la Ministerul Educației cu sindicatele: „Școlile ar putea fi deschise în 8 februarie“

Published

on

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a început astăzi o serie de consultări cu sindicatele din învățământ, cu asociațiile studenților, cu Consiliul Național al Elevilor, cu Consiliul Național al Rectorilor și cu Federația Națională a Asociațiilor de Părinți. El a anunțat concluziile la care s-a ajuns.

„S-a reiterat dorința de deschidere a semestrului II în 8 februarie, sub rezerva evoluției epidemiologice, înțelegându-se importanța protecției stării de sănătate a profesorilor și elevilor, a diminuării riscurilor, dar și a necesității organizării unor acțiuni remediale. S-a subliniat importanța acțiunilor remediale, nu numai pentru cei care susțin examenele naționale. Am fost de acord că este de recuperat, iar recuperarea se va face doar prin devotamentul fiecărui cadru didactic. Se susține dezvoltarea unei tematici corelată cu ceea ce s-a predat și s-a asimilat de către elevi. S-a discutat importanta celor mai eficiente masuri de profesionalizare a managementului școlilor, un lucru deosebit de important. S-au avut în vedere mai multe variante, rezultatul trebuie să fie diminuarea la maximum posibil a influențelor de natura politică”, a spus Cîmpeanu.

Consiliul Național al Elevilor susține bursele, Ministerul Educației la fel, a anunțat Sorin Cîmpeanu.

„Printr-o HG s-a instituit cuantum minim 100 de lei, acesta va trebuie să aibă susținere financiară în bugetul educației – 530 milioane de lei. Anul acesta, cuantumul total a fost de 270 milioane de lei, jumătate din ceea ce ne propunem. Jumătate au fost burse destinate elevilor din București”, a declarat Cîmpeanu.

Advertisement
usr

Sursa: stiripesurse.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions