Conecteaza-te cu noi

Actual

OFICIAL! Costel Alexe, pus sub urmărire penală. DNA îl suspectează că a luat mită 22 de tone de tablă

Published

on

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe a ajuns joi dimineaţă la sediul DNA, unde procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă punerea sa sub urmărire penală într-un dosar în care este suspectat că a luat mită 22 de tone de tablă. Procrurorii DNA au dispus astăzi efectuarea urmăririi penale față de Costel Alexe, la data faptelor exercitând funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și instigare la delapidare, şi faţă de o altă persoană aflată în funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale cu activitate în siderurgie, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și delapidare.

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 4/VIII/3 din 4 ianuarie 2021, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale necesare pentru efectuarea urmăririi penale față de o persoană care, la data faptelor, deținea funcția de ministru, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

– ALEXE COSTEL, la data faptelor exercitând funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și instigare la delapidare,

– Persoană fizică având funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale cu activitate în siderurgie, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și delapidare.

În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie-aprilie 2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, suspect în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă a ministrului.

Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de aproximativ 103.000 lei și reprezintă contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei și a transportului.

Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziția persoanei din conducerea fabricii, suspect în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă. Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.“, se arată într-un comunicat al DNA.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions