Actual
Constănțenii pot spune care este suprafața minimă de spațiu verde pentru lucrările de construcții
Published
4 ani agoon
By
Tatian Iorga
Constănțenii mai au la dispoziție câteva zile pentru a trimite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare în ceea ce privește proiectul de hotărâre, ce include regulamentul privind asigurarea suprafeței minime de spații verzi pentru lucrările de construcții și amenajări autorizate pe raza municipiului Constanța. Regulamentul a fost supus dezbaterii publice la finele lunii decembrie, iar cetățenii mai pot trimite propuneri în scris până în 15 ianuarie: prin poștă, la sediul din bd. Tomis nr. 51 sau prin email, la adresa primarie@primaria-constanta.ro.
Proiectul de hotărâre poate fi consultat pe site-ul oficial al instituției la adresa www.primaria-constanta.ro, secțiunea “De interes public – Transparență decizională pe Legea 52/2003”.
Iată ce conține regulamentul:
„Capitolul II: Suprafețe minime de spații verzi și plantate corespunzătoare funcțiunilor urbanistice
Art. 3. Construcții administrative (sedile serviciilor descentralizate în teritoriu ale ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, sedii și filiale de partide, sedii de sindicate, fundații, organizații neguvernamentale, asociații, sedii de birouri, construcții financiar- bancare): se va asigura o suprafață de spații verzi de 50% din suprafața terenului, din care minim 20% amenajat la sol, pe suport vegetal permeabil.
Art. 4. Construcții comerciale și de servicii (comerț en-gros sau en-detail, prestări servicii, piețe, oboare, construcții tip hipermarket, mal, show-room, etc.): a) vor fi prevăzute spații verzi şi plantate, cu rol decorativ, de protecție şi agrement, în exteriorul clădirii sau în curți interioare de 50% din suprafața terenului, din care minim 20/% amenajat la sol, pe suport vegetal permeabil. b) în cazul unităților de mari dimensiuni, cu suprafața construită desfășurată mai mare de 1000 mp, se vor asigura plantații perimetrale de protecție şi cu rol decorativ, atât în interiorul incintelor deservite, cât și perimetral, constituite din aliniament dublu de arbori și arbuști, plantați exclusiv pe suport vegetal permeabil. Vegetația plantată în ghivece/jardiniere dispuse pe suprafața terenului nu este inclusă in suprafața de spațiu verde amenajat la sol, ea putând fi luată în considerare ca și completare la minimul necesar care trebuie asigurat conform prezentului regulament.
Art. 5. Construcții cu funcțiune de alimentație publică (restaurante, cluburi, baruri, cofetării, patiserit, ceainării și alte asemenea spatii în care se oferă posibilitatea consumării pe loc a produselor pregătite şi/sau comercializate): se va asigura o
suprafață de spații verzi de 50% din suprafața terenului, din care minim 20% amenajat la sol, pe suport vegetal permeabil.
Art. 6. Construcții de cult: a) se vor asigura spații verzi și plantate cu rol decorativ și de protecție cu suprafața de 40% din suprafața terenului, din care minim 30% amenajat la sol, pe suport vegetal permeabil. Nu se admit excepții decât in zonele protejate sau pentru clădiri monument. b) In cazul cimitirelor se vor asigura plantații perimetrale de protecție sanitară și cu rol decorativ, atât în interiorul incintelor deservite, cât și perimetral, constituite din aliniament dublu de arbori și arbuști, plantați exclusiv pe suport vegetal permeabil. Vegetația plantată în ghivece/jardiniere dispuse pe suprafața terenului nu este inclusă în suprafața de spațiu verde amenajat la sol, ea putând fi luată în considerare ca și completare la minimul necesar care trebuie asigurat conform prezentului regulament.
Art. 7. Construcții culturale (spații de expunere, muzee, biblioteci, case de cultură, teatre, cinematografe, circ): a) construcțiile noi vor fi prevăzute cu spații verzi și plantate, spații de joc și de odihnă, pe o suprafață de 30% din suprafața terenului, din care minim 20% amenajat la sol, pe suport vegetal permeabil. b) pentru intervenții la construcțiile existente, inclusiv amenajarea de noi spatii de cultură în construcții existente, se mențin spațiile verzi existente.
Art. 8. Construcții de învățământ (școli, licee, universități, centre de pregătire profesională, cămine pentru studenți): a) se vor asigura spații verzi amenajate compact sau de aliniament cu rol decorativ și de protecție cu suprafața de 30% din suprafața terenului, din care minim 20% amenajat la sol, pe suport vegetal permeabil. b) pentru creșe și leagăne de școli vor fi prevăzute spații verzi și plantate de minim 15 mp / copil; pentru grădinițe vor fi prevăzute spații verzi și plantate de minim 5 mp / copil. c) indicatorul utilizat la lit. b) reprezintă capacitatea maximă autorizată a construcției și nu numărul utilizatorilor de la un moment dat.
Art. 9. Construcții de sănătate (spitale, clinici medicale, centre de recuperare medicală, dispensare, stații de salvare): a) se vor asigura spații verzi cu suprafața de 30o din suprafața terenului, din care minim 20% amenajat la sol, pe suport vegetal permeabil. b) în cazul unităților de mari dimensiuni, cu suprafața construită desfășurată mai mare de 1.000 mp, se vor asigura plantații perimetrale de protecție sanitară și cu rol decorativ, atât în interiorul incintelor deservite, cât și perimetral, constituite din aliniament dublu de arbori și arbuști, plantat exclusiv pe suport vegetal permeabil.
Art. 10. Construcții sportive (Complexuri sportive, săli polivalente, bazine de înot, stadioane, patinoare, poligoane pentru tir, popicării, etc): se vor asigura spații verzi și plantate cu suprafața de 40% din suprafața terenului, din care minim 30% amenajat la sol, pe suport vegetal permeabil.
Art. 11. Construcții cu funcțiune turistică (pensiuni, hoteluri, moteluri, vile turistice, bungalows, cabane, sate de vacanță): se vor asigura spații verzi și plantate cu suprafața de 50% din suprafața terenului, din care minim 35% amenajat la sol, pe suport vegetal permeabil.
Art. 12, Construcții de locuințe unifamiliale sau colective: se vor asigura spații verzi și plantate cu suprafața de 30% din suprafața terenului, dar nu mai puțin de 2 mp/locuitor, din care minim 20% amenajat la sol, pe suport vegetal permeabil.
Art. 13. Construcții industriale (spații pentru producție, spații de depozitare, etc.): a) vor fi prevăzute spații verzi și plantate cu suprafața de 50% din suprafața terenului, din care minim 20% amenajat la sol, pe suport vegetal permeabil. b) în cazul unităților de mari dimensiuni, cu suprafață construită desfășurată mai mare de 1.000 mp, se vor asigura plantații perimetrale de protecție și cu rol decorativ, atât în interiorul incintelor deservite, cât și perimetral, constituite din aliniament dublu de arbori și arbuști, plantați exclusiv pe suport vegetal permeabil. Vegetația plantată în ghivece/jardiniere dispuse pe suprafața terenului nu este Inclusă în suprafață de spațiu verde amenajat la sol, ea putând fi luată în considerare ca și completare la minimul necesar care trebuie asigurat conform prezentului regulament.
Art. 14. a) Pentru construcțiile ce înglobează spații cu diferite destinații, spațiile verzi și plantate se vor asigura pentru funcțiunea care necesită procentul mai mare de spații verzi conform normelor precizate în prezentul regulament. b) În toate cazurile, amenajarea spațiilor verzi va respecta prevederile legale în vigoare din domeniile incidente conexe, referitoare la tipul plantaților de susținere și/sau de protecție care trebuie asigurate în funcție de natura amplasamentului.“