Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Raluca Turcan, ministrul Muncii, anunță indexarea salariului minim și majorarea pensiilor cu rata inflației

Published

on

Salariul minim va fi indexat miercuri, în şedinţa de Guvern, cu 3,1%, iar pensiile vor fi majorate în acest an cel puţin cu rata inflaţiei, a afirmat, marţi seara, ministrul Muncii, Raluca Turcan, la Digi 24.

“Salariul minim va fi indexat mâine, în şedinţa de Guvern. Vom adopta Hotărârea de Guvern. Acesta va fi indexat cu 3,1%. După cum bine cunoaşteţi, au fost două direcţii diferite: una a patronatelor, una a sindicatelor. Patronatele doreau moratoriu, să rămână îngheţat salariul minim, iar sindicatele doreau o creştere până la 2.400 de lei, de la 2.230 de lei. Am găsit o variantă care să fie ancorată în realitate şi anume rata inflaţiei şi creşterea productivităţii. Ţinând cont că a fost un an de criză, productivitatea muncii nu a crescut foarte mult, doar cu 0,8%, şi ca urmare majorarea salariului minim va fi de 3,1%, 70 de lei brut”, a explicat Turcan.

În ceea ce priveşte pensiile, ea a arătat că acum sunt două legi.

“Suntem pe o Lege 263, veche, în care punctul de pensie se actualiza raportat la rata inflaţiei şi 50% din câştigul salarial mediu brut, şi în baza acelei legi noi am făcut majorarea cu 14% la finalul anului trecut. În mod normal, pensiile ar fi trebuit indexate cu rata inflaţiei la început de an, dar politicienii ce au făcut? Rapid au pus în logică electorală şi au aranjat majorările exact în perioadă de campanie electorală. De la 1 septembrie ar trebui să intre în vigoare această Lege 127/2019 publicată în Monitorul Oficial, dar cu câteva articole prorogate până la 1 septembrie, care ar avea un impact bugetar pentru doar 4 luni de 48 de miliarde de lei şi pentru anul viitor de 138 de miliarde de lei. Ei, în acest context, cu două legi care se bat cap în cap, cu una care trebuie să intre de la 1 septembrie complet nepregătită, pentru că nu s-a făcut nici măcar cel mai mic pas şi v-am spus dacă în Guvernul PSD în 90 de zile veneau cu actualizarea tuturor pensiilor nimeni nu mai putea da înapoi, pentru că eram pregătiţi pentru recalcularea pensiilor”, a susţinut ministrul citat de jurnaliștii de la stiripesurse.ro.

Şeful de la Muncă a menţionat că indexarea pensiilor cu rata inflaţiei se va produce în anul 2021, dar nu a spus când.

“Am discutat cu prim ministrul şi cel puţin indexarea cu rata inflaţiei se va produce în anul 2021. Vom anunţa. Suntem în etapa de pregătire a bugetului pentru 2021. (…) Când vom lua decizia vă vom spune”, a dat asigurări Raluca Turcan, subliniind că indexarea se va produce ”cel puţin cu rata inflaţiei, cum este şi firesc, de altfel”.

De asemenea, ministrul a precizat că se doreşte corelarea pensiilor speciale cu contributivitatea.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions