Primarul municipiului Cluj, Emil Boc, liderul Asociației Municipiilor din România, a avut o întâlnire cu premierul Florin Cîțu pentru a discuta despre bugetul pentru administrațiile locale din 2021.
„Am apreciat implicare premierului prin implementarea unui act normativ, mai ales în privința cheltuielilor. Este reglementat și e de apreciat. (…) Noi am solicitat ca aceste cheltuieli cu asistența socială să vină de la stat. Astfel că 90% o să fie de la Guvern, iar 10 % din partea administrațiilor locale. (…) Premierul ne-a asigurat că o să fie banii pentru burse și gratuitatea pentru transportul public. Am cerut ca cetățenii și autoritățile să fie tratați egal în privința îngrijirii terenurilor și clădirilor. Din fondurile europene se va încerca rambursarea cheltuielilor din pandemie. Avem 240 de mililoane de euro cheltuiți în 2020 pe tot ceea ce înseamnă pandemie. Am primit 40 milioane înapoi, deci 20% din cât am cheltuit. S-a convenit că în continuare din fondurile europene se va încerca rambursarea acestor cheltuieli făcute de administrația locală“, a spus Emil Boc.