Primăria Constanța a anunțat că lucrările de modernizare a străzii Ștefan cel Mare vor începe în perioada imediat următoare și vor dura 18 luni. Achiziția de execuție a lucrărilor este în derulare, iar pentru serviciul de dirigenție de șantier urmează să fie semnat contractul de prestări servicii, informează Primăria. Autoritatea locală menționează că vor fi investiții de aproximativ 90 de milioane de lei pentru regenerarea urbană a străzii Ștefan cel Mare și a zonei adiacente.
„Zona centrală a orașului va fi revitalizată printr-un proiect cu fonduri europene care are drept obiectiv îmbunătățirea mobilității urbane durabile. Spațiul public urban va fi reconfigurat pentru a crește atractivitatea deplasărilor pietonale și cu bicicleta. De asemenea, încurajăm utilizarea mijloacelor de transport în comun, în locul autoturismelor personale. Potrivit proiectului, strada Ștefan cel Mare se va transforma într-o esplanadă modernă, zona pietonală va fi reabilitată și extinsă pe o suprafață de aproximativ 15.800 mp. Fântânile arteziene vor deveni atracția principală a acestei zone care va fi îmbogățită cu peste 5.000 mp de spațiu verde. Se va amenaja mobilier urban inteligent prevăzut cu bănci, spații de ședere, rasteluri de biciclete, cișmele și se vor monta sisteme de informare cu mesaje variabile. Pentru creșterea siguranței cetățenilor, va fi instalat un sistem de supraveghere video. Iluminatul public va fi modernizat, se va realiza o canalizație unică subterană pentru comunicații și rețea electrică de iluminat.
Investițiile includ și modernizarea pasajului pietonal.
În paralel, pe zona adiacentă, reprezentând bulevardul Ferdinand și strada Mircea cel Bătrân, se va reabilita infrastructura pietonală și vor fi introduse benzi unice de transport public și piste pentru biciclete. Stațiile de autobuz vor fi modernizate. Zona va beneficia de iluminat public pentru carosabil, trotuare, piste de biciclete și iluminat smart pentru trecerile de pietoni.
Pe străzile Mihai Viteazu, I. Gh. Duca, Atelierelor, Ștefan Mihăileanu, Cuza Vodă, General Manu, Răscoalei 1907, Miron Costin, Ion Lahovari și Jupiter vor fi reabilitate și extinse traseele pietonale și va fi modernizat iluminatul public. Totodată, infrastructura de semnalizare rutieră din zona centrală o orașului va fi adaptată la nevoile persoanelor cu dizabilități și cu mobilitate redusă. Prin implementarea acestui proiect, condițiile de mediu vor fi îmbunătățite. Se estimează o reducere emisiilor de gaze cu efect de seră cu 1,7%, după primul an de la finalizarea proiectului.“, notează Primăria.
Proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”, Cod SMIS 129226 âeste finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4: “Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile“. Valoare totală a proiectului este de aproximativ 90 de milioane de lei, toate cheltuielile fiind eligibile în proporție de 100%. Contribuția financiară a Municipiului Constanța este de aproximativ 1.8 milioane de lei.
Proiectul de modernizare a străzii Ștefan cel mare a fost inițiat de fostul primar Decebal Făgădău.
„– reabilitarea/extinderea zonei pietonale (suprafață 15.789 mp)
– marcaje speciale pentru persoane cu dizabilități
– fântâni #arteziene
– spații #verzi (suprafață 5.206 mp)
– mobilier urban inteligent (bănci, spații de ședere, cișmele) cu WI-FI #gratuit
– rasteluri pentru #biciclete
– iluminat public inteligent
– sistem de informare #modern – 15 panouri
– sistem de #supraveghere video
Pe Bulevardul Ferdinand și strada Mircea cel Bătrân (tronson bd. Mamaia – bd. Ferdinand):
– banda #unică de transport public (2.817 m)
– marcaje speciale pentru persoane cu dizabilități
– #pistă pentru biciclete (5.304 m)
– reabilitare #trotuare (suprafață 38.273 mp)
– semnalizarea verticală și orizontală
– 12 #stații de autobuz moderne
– iluminat public pentru carosabil, trotuare și piste de biciclete și iluminat inteligent pentru trecerile de pietoni.
Pe străzile Mihai Viteazu, I.Gh.Duca, Atelierelor, Ștefan Mihăileanu, Cuza Vodă, General Manu, Răscoala din 1907, Miron Costin, Ion Lahovari și Jupiter:
– reabilitare/extindere #trasee #pietonale (trotuare)
– #semnalizarea verticală și orizontală
– iluminat public modern și #inteligent“, scria Făgădău pe Facebook în urmă cu ceva timp.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta