În cursul acestei dimineți, 28 ianuarie, la ora 8.00, s-a deschis circulația rutieră pe DN 22C – km 0+000 – km 42+740, Cernavodă – Murfatlar.
De asemenea, la ora 8.30, s-a deschis circulația rutieră pe DN2A – km 126+000 – km 183+000, Hârșova – Mihail Kogălniceanu, fără restricții de tonaj.
Reamintim că ieri, 27.01.2021, după o noapte de cod galben de ninsori importante cantitativ și viscol, Poliția Rutieră și CNAIR au luat măsura închiderii circulației pe aceste sectoare de drum pentru toate categoriile de autovehicule. Măsura a fost luată din cauza viscolului și a ninsorilor consistente care a condus la o vizibilitate extrem de redusă.
”Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.”, au precizat reprezentanții CNAIR.