Medicul din Belgia care îl tratează pe constănțeanul electrocutat în data de 20 ianuarie face acuzații extrem de grave. El a precizat la postul de televiziune Digi 24 că pacientul care a ajuns cu arsuri la tratament fusese tratat necorespunzător.
Doctorul Ciprian Isacu a spus că atunci când a ajuns în Belgia, bărbatul electrocutat la Constanța avea deja 4 bacterii și o ciupercă luate din spitalele din România.
Precizăm că, în data de 21 ianuarie, după o noapte petrecută în SCJU Constanța, pacientul a fost transportat la Iași cu elicopterul. După o săptămână de așteptare pentru ca bărbatul să fie transferat în Belgia, zborul a fost anulat din cauza ninsorii, iar în ziua următoare aeronava care decolase s-a defectat și a revenit în București. Bărbatul, grav rănit, în vârstă de 52 de ani, a stat o noapte la Spitalul Floreasca din Capitală.
Vineri, 29 ianuarie, a ajuns în Belgia, cu o aeronavă militară, după ce a trecut prin trei spitale din România.
Potrivit Digi 24, medicul care îl tratează pe pacientul electrocutat este român. Ciprian Isacu și-a acuzat colegii din România că au trimis pacientul cu rănile neîngrijite, netratate și nespălate.
„Sunt patru bacterii plus o ciupercă, dar astea sunt detalii. Am vorbit cu familia. E în viață, se luptă, l-am operat deja de trei ori. Există un risc minim la nivelul unui picior, dar o să treacă. (…) Mirosea și era cu niște comprese directe pe piele, nici măcar o cremă! Au făcut inciziile la fasciotomia de la Constanța la dreapta, dar n-au făcut în stânga, de aici riscul la nivelul membrului inferior stâng și restul… El a venit vineri, în fiecare zi i-a fost schimbat pansamentul și l-am operat de trei ori. Nu contează că n-a avut avion, că a fost zăpadă, că avionul era mic și s-a stricat! În perioada asta, trebuiau să-l desfacă tot și să-l curețe, să-l spele! Au produse, nu pot să spun că chiar nimic nu au! Apă cu săpun! Apa cu săpun n-a omorât niciodată pe nimeni! Când îmi spui că n-avem nimic, păi, atunci, Doamne iartă-mă, ce faceți acolo, la spital?!” – a declarat dr. Ciprian Isacu, luni seara, într-o intervenție prin Skype la Digi24.
Foto: Digi24.ro