Conecteaza-te cu noi

Societate

Fost ministru al Educației: Vom avea “Generația COVID-19”

Published

on

Vom avea „generația COVID-19” și vor fi necesari mulți ani pentru a recupera ceea ce s-a pierdut prin închiderea școlilor, este de părere fostul ministru al Educației Andrei Marga pentru Aleph News.

Fostul ministru al Educației, prof. dr. Andrei Marga, a spus, miercuri seara, la Aleph News, în emisiunea „Ochii pe mine” că a fost împotriva opririi școlii în timpul „așa-numitei stări de urgență”.

„Nicio țară nu a făcut o întrerupere a școlii totală, pe cât a făcut România. Ea a fost o eroare”, a spus Marga, care este de părere că vom avea „generația COVID-19”.

„Sigur, e bine că s-a repus școala oarecum în mișcare, însă aș spune că ar trebui toate eforturile pentru a restabili școala, măcar cum a fost (…). Doi, ar trebui văzut ceea ce se face cu materia. Sigur, numai în România s-a luat decizia aceasta de a reduce materia. Atenție, acesta este un gest foarte periculos! Nicio generație nu trebuie să fie afectată reducându-i materia. Acum este foarte greu să mai recuperezi. Dincolo de optimismul care se afișează, recuperarea completă, din nefericire, nu este posibilă. Vom avea generația COVID-19! Abia în ani se poate compensa ceea ce s-a pierdut”, a spus Marga.

Fostul ministru spune că „marea educație” se poate face mergând în bibliotecă și punând mâna pe cărți.

„Fără îndoială, cine nu recurge la computer, la online, la accesul prin digitalizare se handicapează singur. Digitalizarea îți creează un canal extraordinar de a intra în cărți, în documente, în tot ce îți dorești. Aceasta este un fapt. Marea educație se face mergând în bibliotecă, punând mâna pe cărți, citindu-le, repetându-le. Ca să fiu mai clar, contactul cu cartea pe suport fizic rămâne indispensabilă unei educații de calitate”, a mai spus Andrei Marga, la Aleph News.

Andrei Marga este de părere că a venit vremea reformei în Educație, că multe lucruri nu au fost duse până la capăt și multe s-au stricat, iar școala viitorului o vede având profesorul în centrul ei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions