Primarii pot depune și astăzi proiecte în vederea finanțării la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Mulți dintre ei au lăsat pe ultima sută de metri depunerea documentațiilor pentru viitoarele lucrări din localitățile lor, printre aceștia fiind și primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti. Ieri, edilul din Poarta Albă a depus la MDRAPFE încă două proiecte pentru obținerea banilor în vederea implementării. Unul dintre acestea presupune extinderea și reabilitarea unei școli și a unei grădinițe, plus construirea unei școli și a unei creșe cu o capacitate de 50 de locuri. De asemenea, Delicoti vrea să asfalteze alți 27 de km de străzi interioare. “Mai răman 5 km de străzi neasfaltați, însă pentru această distanță există un alt proiect unde avem deja finanțarea obținută pe programul OIM 2014-2020”, a declarant primarul Vasile Delicoti.
Un proiect interesant pe care reprezentanții autorității locale din Poarta Albă l-au depus spre finanțare privește construirea unei pasarele pietonale și pentru cicliști peste Canalul navigabil Poarta Albă – Midia Năvodari. Potrivit declarațiilor primarului Delicoti pentru “Ordinea.ro”, o astfel de construcție ar falicita accesul elevilor la Colegiul Agricol Poarta Albă. “Așa cum ați remarcat deja, construcția este una interesantă și sper să putem obține cele două milioane de euro, valoarea estimată pentru implementare. Finalizat, acest proiect va facilita accesul elevilor din localitate la cursurile organizate în cadrul Colegiului Agricol Poarta Albă”, a explicat edilul. Facem precizarea că, în comună funcționează în prezent 3 grădinițe, 3 școli și un liceu și își desășoară activitatea și un centru residential pentru persoane vârstnice.
În total, Primăria Poarta Albă a depus pe axa de finanțare în derulare un număr de 12 proiecte, valoarea estimată a acestora fiind de 20 milioane de euro.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta