Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

USR-PLUS Constanța anunță finanțare de 7,4 milioane de euro pentru Spitalul Județean

Published

on

USR-iștii din Constanța anunță că în Spitalul Județean Constanța vor fi făcute investiții de peste 7 milioane de euro, bani care vor fi investiți în special în echipamente medicale.

„Avem vești bune cu privire la dotarea celui mai mare spital din Dobrogea chiar de la cel responsabil de finanțarea proiectelor din județul Constanța, Vicepreședintele CJ din partea USRPLUS, Petre Enciu: A fost semnat contractul de finanțare pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei (SCJU) Constanța. În valoare de peste 7.400.000 EURO, obiectul contractului îl constituie achiziționarea, în contextul pandemiei, cu finanțare 100% europeană din POIM, de dotări cum ar fi nebulizatoare, injectomate, fotolii medicale, spirometre, aparate de ventilație, ecografe, paturi ATI, monitoare funcții vitale, dar şi echipamente de protecție şi substanțe pentru decontaminare şi dezinfecție. Un alt aspect important este că prin acest contract se pot deconta şi achiziții efectuate de către SCJU începând din data de 01.02.2020 şi până în prezent.”, spun cei de la USR.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions