Deputatul PNL Florin Roman, dar și senatoarea independentă Diana Șoșoacă, au au atras, astăzi, atenția la dezbaterile din Parlament că proiectul anulării pensiilor speciale riscă să pice la CCR. Asta pentru că legea nu se aplică retroactiv și chiar dacă nu s-ar aplica retroactiv, foștii parlamentari care primesc acum pensii speciale vor rămâne cu plățile neatinse.
Deputatul Florin Roman: „Eu am mai văzut filmul asta pe două proiecte ale PNL, unul care abroga în totalitate toate pensiile speciale și altul pe o impozitare. Ambele votate cu mâna sus de tot Parlamentul și care niciodată nu au produs efecte pentru ca au fost atacate la CCR și au fost declarate neconstituționale. Actualul proiect amendat și care prevede inclusiv oprirea celor aflați în plata din punctul meu de vedere va avea mari probleme de constituționalitate”
Senatoarea Diana Șoșoacă: „Câtă demagogie ieftină, d-le Orban și stimați colegi! Discutăm de o demagogie ieftină. Toți trebuie să vă cumpărați Constituția. Legea dispune numai pentru viitor. Ceea ce votați acum se va aplica eventual la următoarea legislatură. Restul pensiilor rămân valabile și nu cred că va trece de CCR, sunt singură că vor merge pe drepturi câștigate. Dacă doriți chiar să schimbati legea mergeți cu juriști foarte buni.”
Sursa: stiripesurse.ro